televizor vechi

Televizorul – O sursă de cunoaștere

14 februarie 2017 Daniel 0 Comments

Mulți dintre noi avem cel puțin un televizor in casă care merge de obicei mai tot timpul însă nu toți observăm sau realizăm adevaratele beneficii pe care ni le poate oferii aceasta micuță cutie cu imagini. În general oamenii se opresc la știrile șocante sau la emisiunile de scandal care poartă titluri pompoase menite să atragă cât mai multă audiență și rating.

În general românul dacă vrea să își ia porția de show este suficient să pornească televizorul la ora 17:00 și să dea pe ProTV canal pe care personal nu îl prea agreez dar pe care îl urmăresc din când în când atunci când mai dau câte un film bun.

Posturile interesante cum ar fi Discovery, History, Explorer și așa mai departe nu sunt pe gustul publicului larg din păcate. Eu personal mă uit foarte mult pe History deoarece acolo găsesc emisiuni interesante care sunt pe placul meu iar din când în când mai urmăresc câte ceva și pe Da Vinci learning dar și pe National Geographic.

Astfel dacă stăm să ne gândim puțin, nu ne este imperios necesar internetul pentru a avea acces la informație, este sufiecient să fim capabili să selectăm puțin conținutul pe care ni-l oferă televizorul.

Emisiunea mea preferată este Pawn Stars de pe History, care prezintă o casă de amanet din America unde sunt cumpărate sau amanetate obiecte cu o valoare istorică mai mică sau mai mare după caz. Propietarii magazinului dau dovadă de o capacitate mentală excelentă, fiind foarte bine informați in aproape orice domeniu existent, fiind abili și capabili să negocieze foarte bine.

#divertisment#history#pro tv#televizor

Previous Post

Next Post